-->

Alertă de călătorie în China

Pe 31 decembrie 2019 au fost raportate o serie de cazuri de pneumonie cu etiologie necunoscută, în orasul Wuhan, Provincia Hubei din China. Pe 9 Ianuarie autoritățile chineze au raportat identificarea unui nou coronavirus, diferit de orice alt coronavirus descoperit pana acum. Numele noului virus este 2019-nCoV.

Până în data de 21 Ianuarie 2020 au fost raportate 315 cazuri confirmate la nivel global. Din acestea, 309 au fost raportate în China, în 14 provincii diferite (dintre care unul în Taiwan), două în Thailanda, un caz în Japonia, un caz în Coreea de Sud și caz în USA. Dintre cele 309 cazuri din China 270 au fost cofirmate în Wuhan, dintre acestea 51 sunt în continuare în stare gravă, iar 12 se află în stare critică. 6 decese au fost raportate până acum în Wuhan, majoritatea având comorbidități. Au fost infectate de asemenea 16 cadre medicale.

Coronavirusurile fac parte dintr-o familie mare de virusuri respiratorii ce cauzează de la răceli comune, la Sindromul Respirator al Orientului-Mijlociu (Middle –East Respiratory Syndrome – MERS) și Sindromului Respirator Sever Acut (Severe Acute Respiratory Syndrome – SARS). Epidemia de SARS a dus la decesul a 700 de oameni în 2002-2003.

Simptomele și semnele clinice specifice noului coronavirus includ: febră, tuse, dispnee în cazul anumitor pacienți și modificări radiologice de tip infiltrate pulmonare bilaterale. Noul coronaviris, 2019-nCoV poate produce atât forme forme ușoare de boală, dar și forme moderate sau severe. În cazurile severe, boala se poate complica cu pneumonie, insuficiență respiratorie, insuficiență renală și deces.

O parte dintre pacienți au fost indentificați ca fiind vânzători sau vizitatori ai Pieții de pește Huanan din Wuhan. Piața a fost închisă pe 14 ianuarie 2020. Nu se cunoaște încă sursa noului coronavirus.

Din datele actuale știm că transmiterea de la om la om este limitată, fiind semnalată doar în cazul unui contact intim cu pacientul bolnav. Transmiterea de la animal la om este foarte probabilă. Sunt necesare mai multe informații pentru a întelege modul de transmitere și manifestările clinice specifice ale noului virus.

Precauțiuni recomandate călătorilor internaționali:

Având în vedere lipsa de informații cu privire la modul de transmitere a noului virus, se recomandă reducerea riscurile generale de transmitere a infecțiilor respiratorii în cazul celor care călătoresc în zonele afectate, momentan Orașul Wuhan, care este mare port domestic și internațional din China. Măsurile includ:

  • Evitarea contactului apropiat cu persoane care suferă de boli acute respiratorii ;
  • Spălarea frecventă pe mâini, în special după contactul cu persoane bolnave sau cu mediul în care au stat acestea ;
  • Evitarea contactului direct cu animale vii sau decedate din ferme, sau din sălbăticie;
  • Călătorii cu semne acute de boală respiratorie ar trebui să aibă grijă atunci când tușesc, să păstreze distanță față de alte persoane, să își acopere gura și să tușească/strănute în servețele de unică folosință sau din material textil și apoi să se spele pe mâini.

Momentan NU există restricții internaționale

Momentan Organizația Mondială a Sănătății nu consideră necesară declararea unei stări de urgență internațională.