Informatii despre boala

Etiologie

Rabia este produsă de un virus din familia Rhabdoviridae, alături de alte virusuri animale , formând separat genul Lyssavirus. Virusul natural aflat în circulație, numit „virus de stradă”, este îmbogățit cu o capacitate dezvoltată de migrație de-a lungul fibrelor nervoase, de la nivelul locului de inoculare, pe o direcție centripetă, până la nivelul neuronului central, pe care îl va afecta. Ulterior, procesul va continua în sens invers, centrifug, de-a lungul nervilor cranieni până la nivelul glandelor salivare, piele, organe și țesuturi (septinevrită).

Epidemiologie

Rabia este o zoonoză ce afectează o largă varietate de animale domestice și sălbatice, vertebrate cu sânge cald, inclusiv lilieci. Deși se apreciază că orice animal cu sânge cald poate face rabie, rol de transmițător activ prin mușcătură, au în special mamiferele carnivore și liliecii. Infecția la om apare ocazional când virusul este transmis prin intermediul mușcăturii animalului bolnav, virusul fiind inoculat odată cu saliva animalului bolnav. De asemenea, se consideră periculos contactul cu saliva în absența mușcăturii, dacă există leziuni prealabile la nivelul pielii sau mucoaselor. Virusul nu străbate tegumentul intact. În țările în curs de dezvoltare rabia este cel mai adesea transmisă prin contactul cu câinii turbați. Transmiterea interumană nu a fost confirmată. Manipularea animalelor moarte bolnave este periculoasă datorită faptului că virusul își păstrează virulența o durată de timp variabilă.

Distribuția geografică

Din punct de vedere a distribuției, rabia este răspândită la nivelul întregului Glob, cu excepția Antarcticii. S-au descris trei cicluri naturale care mențin virusul în natură:

• Rabia sălbatică (într-o anumita regiune o anumită specie constituie rezervorul principal. Ex: vulpea în Europa)
• Rabia canină, urbană (America Centrală și de Sud, Africa, Orientul Mijlociu, India, Asia de Sud-Est)
• Rabia chiropterelor (lilieci) descrisă în America, Europa de Nord și de Est, Spania, Portugalia.

Riscul pentru călător

Călătorii care vin în contact cu animale sălbatice sau domestice din zone în care există rabie au un risc ridicat. De asemenea, riscul este și mai mare pentru anumite categorii de călători cu expunere recreațională sau profesională (pasionații de drumeții cu cortul, speologii, veterinarii, silvicultorii, vânătorii). Copiii sunt expuși la riscul de a face rabie din cauza posibilității mai mari de a lua contact cu animalele, în scop recreațional, în special cu câinii și pisicile, și de a fi mușcați mai ușor în zona capului și a gâtului.

Simptomatologie. Diagnostic.

Perioada de incubație a virusului este lungă (10 zile-1 an), în medie de 30-40 de zile, și este cu atât mai scurtă cu cât locul de inoculare este mai aproape de sistemul nervos central (față, gât, scalp) sau este bogat în terminații nervoase (mâini, față, organe genitale).

Prioada de invazie (prodromală) este scurtă (2-4 zile) și se manifestă prin apariția unor parestezii la nivelul locului de inoculare , ulterior hiperestezie cutanată difuză sau auditivă, fiind deranjat de zgomote, cefalee, fotofobie, inapetență sau congestie conjunctivală.

Faza de stare este caracterizată de hiperexcitabilitate psiho-motorie, agitație, halucinații și convulsii, aerofobie, hidrofobie (semne patognomonice rabiei umane) ce progresează către delir, convulsii și deces în câteva zile (în medie 7 zile de la debut).

Forma de rabie paralitică este mai rară, are evoluție clinică mai lungă decât forma agitată, fiind caracterizată prin paralizie ascendentă de la nivelul membrelor inferioare, decesul producându-se prin stop cardio-respirator. Spre deodsebire de forma agitată, pe toată perioada bolnavul este apatic.

Diagnosticul virusologic se bazează pe identificarea virusului rabic prezent în saliva pacientului. Diagnosticul post-mortem se pune pe evidențierea leziunilor caracteristice la nivelul zonelor de elecție (cornul lui Amon) și prin cultivarea virusului din creier prin inoculare la șoareci, care vor dezvolta encefalită rabică, cu identificarea corspusculilor Babeș-Negri intraneuronali (patognomonici).

Tratament

Nu există tratament curativ, evoluția letală fiind inevitabilă, tratamentul centrându-se pe imobilizarea și sedarea pacientului.

Profilaxie. Sfaturi de călătorie.

• Dacă activitățile pe care le face călătorul îl aduc în contact cu animale cum ar fi căini, pisici, lilieci sau alte carnivore din zonele endemice, trebuie să ia în cosiderare vaccinarea preexpunere, care necesită 3 doze: zilele 0,7,21sau 28, administrate înaintea călătoriei. De asemenea, vaccinarea preexpunere poate fi recomandată veterinarilor, celor care lucrează cu animale, biologilor, lucrătorilor în laborator.
• Chiar dacă s-a administrat vaccinarea preexpunere, în cazul în care persoana este mușcată sau zgâriată de un animal, trebuie să se adreseze de urgență unui centru medical de specialitate.
• Evitarea atingerii animalelor, indiferent dacă este domestic sau sălbatic.
• Supravegherea atentă a copiilor, în special în preajma animalelor sălbatice.
• În cazul călătoriei cu animalul propriu de companie (câinele), supravegherea atentă a animalului și interzicerea interacțiunii cu animale străine.
• Evitarea întoarcerii în țară cu animale provenite din alte țări pentru că animalele infectate pot să devină simptomatice la zile sau chiar luni de la contactul infectant.
• În cazul în care sunteți mușcat sau zgâriat, spălați rana cu apă și săpun și consultați de urgență serviciile medicale indiferent de gravitatea rănii, și în limita posibilităților, supravegherea comportamentului animalului mușcător pe o perioadă de minim 10 zile.
• Pentru a preveni infecția rabică este necesară începerea unei serii de vaccinări. Întoarceți-vă în țara natală dacă vaccinarea antirabică nu este posibilă în zona pe care o vizitați.
• Vaccinarea postexpunere la persoanele la persoanele nevaccinate anterior (în ultimii 5 ani) constă în administrarea a 5 doze de vaccin (zilele 0,3,7,14,28) sau, în funcție de riscul rabigen, ser și vaccin antirabic. La persoanele vaccinate anterior, vaccinarea postexpunere necesită încă 2 doze.
• Sarcina nu reprezintă o contraindicație pentru profilaxia postexpunere.
• Statusul vaccinal al animalului nu trebuie să fie un motiv de abținere de la profilaxia post-expunere, dacă nu există documente care să ateste vaccinarea animalului și certitudinea că a fost folosit un vaccin potent.