Etiologie
Cele mai multe cazuri sunt produse de Neisseria meningitidis serogrupurile A, B, C, Y şi W135. Împărţirea în serogrupuri se bazează pe diferenţele în compoziţia capsulei polizaharidice.

Epidemiologie
Nu există rezervor animal şi nici vectori ai acestei infecţii, care se transmite direct prin contact interuman şi prin intermediul aerosolilor ce conţin bacteria provenind de la persoane infectate, pacienţi sau purtători asimptomatici.

Distribuţia geografică
Distribuţia geografică a serogrupurilor cele mai frecvente este reprezentată în harta 8.11.1. În ultimii 30 de ani serogrupurile B şi C au fost responsabile de cele mai multe infecţii meningococice în America şi Europa, în timp ce meningococul de grup A şi mai puţin cel de grup C reprezintă majoritatea cazurilor în Africa şi în Asia. În 2015, 1682 de cazuri de boală invazivă meningococică produsă de serogrupul B, au fost raportate în EU/EEA, prin sistemul de supraveghere EU; cele mai multe cazuri au fost înregistrate la copii cu vârsta mai mică de un an. Practic cea mai importantă cauză de epidemii este reprezentată de serogrupul A. Cazuri sporadice de meningită meningococică apar în întreaga lume. În Africa Subsahariană din Mali până în Etiopia apar regulat cazuri de meningită meningococică cu serogrupul A, mai ales în timpul sezonului uscat (Decembrie-Iunie) (Harta 8.11.2). În plus la 8-12 ani apar epidemii mai importante. În ultimii ani serogrupul Y a apărut în America de Nord şi W-135 a fost asociat epidemiilor în Arabia Saudită (2000) şi Burkina Faso (2002). Începând cu 2002 serogrupul W-135 a fost detectat în mai multe ţări africane, dar nu a fost la originea unor epidemii majore.

Riscul pentru călător
Este mic în general, cu toate acestea riscul poate fi mai mare pentru anumite destinaţii, în anumite condiţii, cum ar fi pelerinajele, care implică o aglomerare deosebită, sau în zona numită „centura de meningită meningococică a Africii” în anotimpul uscat. Autorităţile Saudite solicită vaccinarea antimeningococică cu vaccinul tetravalent (A,C,Y,W-135) pelerinilor la Mecca. Ocazional pot să apară mici epidemii de meningită meningococică în rândul tinerilor în campusuri.

Simptomatologie, diagnostic
Meningita meningococică este o boală acută caracterizată printr-un debut brutal cu cefalee, greaţă, vărsături, redoare de ceafă precum şi semne şi simptome de sepsis sau chiar sepsis sever sau şoc septic şi insuficienţă organică multiplă. Practic tabloul clinic este comun cu al altor meningite acute bacteriene. Simptomele de infecţie severă se pot dezvolta extrem de rapid (ore sau 1-2 zile), aşa încât diagnosticul precoce este esenţial în vederea unui tratament adecvat. Diagnosticul se pune pe evidenţierea bacteriei în LCR, sânge sau peteşiile care pot să apară pe corp. Este posibilă detectarea antigenului prin latex aglutinare sau evidenţierea bacteriei prin PCR. La copii, debutul poate fi mai lent, iar simptomele nespecifice. Mortalitatea depăşea anterior 50%, dar diagnosticul precoce şi tratamentul modern fac ca în ţările dezvoltate mortalitatea să fie aproximativ 10%. Până la 20% dintre supravieţuitori prezintă diverse sechele neurologice ca surditate sau diverse modificări neurologice. În ţările în care infecţia cu Neisseria meningitidis este endemică, rata portajului faringian poate ajunge la 10%. În general susceptibilitatea la infecţia meningococică scade cu vârsta.

Profilaxie, tratament
Infecţia meningococică este potenţial fatală, aşa că reprezintă o urgenţă medicală, fiind necesară internarea. Tratamentul antibiotic trebuie început cât mai precoce, dar dacă este posibil puncţia lombară ar trebui efectuată înainte de începerea acestuia.
Vaccinarea antimeningococică este posibilă pentru tipurile A, B, C, Y şi W-135. Protecţia este specifică de grup. Vaccinurile disponibile în prezent sunt fie monovalent (B sau C), fie bivalent (A şi C), fie tetravalent (A, C, Y şi W-135). Există vaccinuri neconjugate (bivalent A şi C şi tetravalent A, C, Y şi W-135), care nu sunt imunizante la copiii sub 2 ani şi vaccinuri conjugate (monovalent, cu grupul C, aprobat în 1999 şi tetravalent A, C, Y şi W-135, aprobat în 2005). La copiii cu vârstă peste patru ani durata protecţiei este de 2-3 ani, în timp ce la cei sub această vârstă vaccinarea cu vaccinul neconjugat duce la scăderea titrului de anticorpi după 2-3 ani. Călătorii care au acces la vaccinul tetravalent ar trebui să opteze pentru acesta, deoarece acoperă şi cele 2 serogrupuri emergente în ultimii ani.

Primul vaccin antimeningococic tip B (4CMenB)(Bexsero) a fost aprobat în EU în 2013, iar de atunci 12 țări au emis recomandări privind utilizarea acestuia (vaccinul a fost introdus în programele naționale de imunizare în Irlanda, Italia și Marea Britanie). Schema de vaccinare presupune administrarea intramusculară a trei doze, la cel puțin o lună distanță una de cealaltă, pentru sugarii cu vârsta cuprinsă între 2 și 5 luni, cu rapel la o vârstă cuprinsă între 12 și 15 luni; pentru sugarii cu vârsta cuprinsă între 6 și 23 luni, și copii cu vârsta între 2 și 10 ani, schema de vacinare primară presupune administrarea a două doze, la cel puțin două luni distanță una de calaltă, cu rapel la un interval cuprins între 12 și 23 de luni de la imunizarea primară; în cazul adolescenților și adulților, vaccinarea presupune administrarea a două doze, la cel puțin o lună distanță una de cealaltă. Rezultatele din Marea Britanie, unde vaccinul a fost introdus în programul național de vaccinare în Septembrie 2015, au demonstrat o eficacitate de 82.9% (după administrarea a două doze) împotriva bolii invazive produse de serogrupul B, cazurile în rândul copiilor eligibili pentru vaccinare, înjumătățindu-se. Cel de-al doilea vaccin disponibil antimeningococic serogrup B, Trumenba, poate fi administrat începând de la vârsta de 10 ani, în cadrul unei scheme de vaccinare primară cu două doze, administrate la interval de 6 luni, sau trei doze, primele două doze administrate la cel puțin o lună distanță, iar doza a treia, la cel puțin 4 luni distanță de doza doi; rapelul poate fi luat în considerare, doar în cazul persoanelor cu risc persistent pentru boala meningococică.

Anticorpii protectori apar după 10 zile de la vaccinare. Vaccinarea ar trebui realizată cu două săptămâni înainte de plecarea în călătorie.

Utilizarea vaccinului polizaharidic conjugat C înafară de faptul că este sigur şi imunogen a dus la scăderea transmiterii meningococului, protejând astfel prin „herd immunity” şi subiecţii nevaccinaţi, contacţi cu cei vaccinaţi.
Vaccinarea este contraindicată la persoanele cu alergii la componentele vaccinului, incluzând toxoid difteric (pentru vaccinul tetravalent conjugat sau latex. La femeia gravidă nu există studii. Persoanele cu antecedente de sindrom Guillain-Barré ar putea să constituie contraindicaţii pentru administrarea vaccinului.

Chimioprofilaxia la contacţii pacienţilor cu meningită meningococică este recomandată în majoritatea ţărilor industrializate. Antibioticele utilizate sunt rifampicina, ciprofloxacina şi ceftriaxona. Această chimioprofilaxie trebuie luată în discuţie şi pentru pasagerii care au avut contact direct cu secreţiile respiratorii de la un pacient cu infecţie, sau cei care au avut locuri în proximitatea acestora la zborurile lungi. Un studiu efectuat în 2001 printre pelerinii americani la Hajj a găsit că portajul nazofaringian de meningococ a fost rar în populaţia vaccinată, aşa că CDC nu recomandă chimioprofilaxie şi nici culturi sistematice pentru diagnosticarea portajului la aceşti călători.