Encefalita japoneză

Informatii despre boala

Etiologie

Agentul etiologic al encefalitei japoneze este virusul cu acelaşi nume, ce aparţine genului Flavivirus, având genom ARN şi fiind înrudit cu virusul West Nile.

 

Epidemiologie

Virusul encefalitei japonice (VEJ) se transmite la om prin înţepătura unui ţânţar din specia Culex. Păsările reprezintă principalul rezervor al virusului, iar omul este gazda accidentală în ciclul biologic al acestui virus.

 

Distribuţia geografică

VEJ este frecvent în Asia şi în zone din Pacificul de Vest, unde este şi cea mai frecventă cauză de encefalită. In Europa, Africa, America nu au existat până în prezent cazuri de transmitere locală.

Transmiterea virusului are loc în principal în zone rurale, agrare, în legatură strânsă producţia orezului sau cu practicile irigaţiilor.

In zonele temperate din Asia incidenţa maximă a cazurilor umane de boală se înregistrează vara şi toamna iar în zonele tropicale si subtropicale transmiterea sezonieră variază în funcţie de ploile musonice şi de practicile legate de irigaţii, în aceste zone transmiterea virusului putând avea loc chiar şi pe toată perioada anului.

In ţările endemice, EJ este în primul rând o boală a copiilor; totuşi, în cazul călătorilor internaţionali, aceasta poate apărea la persoane de orice vârstă.

 

Riscul pentru călător

Risul de EJ la persoanele care călătoresc în Asia este mic (în ultimii 40 ani în SUA au fost confirmate sub 40 cazuri), dar depinde de anotimp, destinaţie (zonă urbană sau rurală), durata şederii şi activităţi întreprinse.

Riscul de transmitere al EJ în cazul călătorilor în Asia ce provin din ţări nonendemice este mic (< 1 caz la 1 milion de călători). Riscul acestei categorii de călători creşte în caz de şederi îndelungate în zone rurale, când riscul de transmitere al VEJ devine similar cu cel al populaţiei băştinaşe (0,1-2 cazuri/ 100.000 persoane/ săptămână).

 

Simptomatologie, diagnostic

Perioada de incubaţie este de 5-15 zile. Cele mai multe cazuri sunt asimptomatice, simptomele apar la sub 1% din cei infectaţi. Manifestarea clinică cea mai frecventă este encefalita acută, exprimată clinic iniţial prin febră, cefalee, greaţă, vărsături şi ulterior prin modificări ale statusului mental, deficite neurologice focale, sindrom parkinsonian, paralizii flaşte, convulsii. Rata de deces este de 20-30% iar 30-50% din supravieţuitori rămân cu sechele neurologice sau psihiatrice.

Bilanţul biologic include leucocitoză, anemie, hiponatremie iar examenul LCR pune în evidenţă pleiocitoză şi limfocitoză.

Diagnosticul de EJ trebuie evocat la un pacient cu afectare neurologică şi date epidemiologice sugestive, iar diagnosticul de certitudine se pune pe prezenţa Ac IgM anti VEJ în ser şi în LCR (aceşti anticorpi apar la toţi subiecţii infectaţi după 7 zile de la debutul simptomelor). Viremia este tranzitorie şi de aceea detecţia ARN viral prin metode PCR nu este utilă.

Prevenirea encefalitei japoneze

- Măsuri generale de prevenire a expunerii la înţepăturile de ţânţari
- Vaccinarea anti VEJ

 

Vaccinarea  anti VEJ

Vaccinul inactivat produs pe creier de soarece este acum inlocuit de vaccinul produs pe linii de culturi celulare.

  • Un vaccin viu atenuat derivat din tulpina SA 14-14-2 este larg utilizat in China si intrr-un numar tot mai mare de tari din Asia incluzand India Coreea Sri Lanka si Tailanda. Prima doza este administrata la varsta de 8 luni, urmat de un rapel la 2 ani, desi exista protectie cu o singura doza.
  • Un vaccin inactivat produs pe linii de celule Vero, cu tulpina SA 14-14-2 a fost aprobat in 2009 in America de Nord, Australia si Europa. Vaccinarea primara este formata din doua doze administrate la 4 saptamani interval. La 1-2 ani este recomandat un rapel. Acest vaccin a fost administrat concomitent cu vaccinul anti hepatita A fara interferente sau probleme de imunogenicitate, dar nu exista date privind administrarea concomitenta cu alte vaccinuri la calatori. Vaccinul disponibil este aprobat la adulti peste 17 ani in SUA si 18 ani in alte tari, fiindin curs studii la populatia pediatrica.
  • Un alt vaccin inactivat produs pe celule Vero a fost lansat de autoritatile japoneze in februarie 2009 si in 2011. Aceste doua vaccinuri folosesc aceeasi tulpina de virus EJ (Beijing-1) ca vaccinul produs pe creier de soarece. Studiile clinice au aratat rate de seroconversie depasind 95%. Vaccinarea primara consta in 3 doze la 0,7 si 28 zile sau 2 doze la 4 sapt interval (0,25 ml la copiii sub 3 ani, 0,5 ml pentru subiecti peste 3 ani). Rapelul este recomandat la 12-14 luni dupa completarea imunizarii primare si apoi la fiecare 3 ani
  • Un nou vaccin viu atenuat chimeric a fost aprobat recent in Australia si Tailanda, o singura doza asigurand protectia, atat in studiile preclinice cat si in cele clinice

 

Reactiile adverse: locale usoare si ocazional reactii sistemice. Desi au fost raportate efecte adverse neurologice rare, dar potential severe in raport cu aceasta vaccinare, nu a fost confirmata o relatie de cauzalitate. Deoarece reactiile alergice pot sa apara pana la 2 saptamani de la administrare se sugereaza completarea vaccinarii cu ceva timp inaintea plecarii in calatorie.

O reactie de hipersensibilitate constituie contraindicatie pentru administrarea ulterioara.

Vaccinarea trebuie evitata in timpul sarcinii, daca nu exista un risc important de expunere la infectie.