Informatii despre boala
Etiologie
Virusul varicelo-zosterian (VVZ) are genom ADN şi face parte din familia Herpesviridae.
Epidemiologie
Omul reprezintă singurul rezervor al virusului, iar boala este specific umană.
VVZ se transmite pe cale aerogenă, prin inhalarea aerosolilor din secreţiile respiratorii infectate sau din leziunile cutaneomucoase ale persoanelor cu varicelă acută sau herpes zoster (HZ).
Distribuţia geografică
Răspândirea este universală. In zonele cu climă temperată, varicela este considerată o boală a copilăriei, cu incidenţa maximă la sfârşitul iernii şi începutul primăverii. In zonele tropicale, infecţia tinde să apară mai degrabă la vârsta adultă.
Inainte de introducerea vaccinului anti VVZ, varicela era considerată boală endemică şi aproape fiecare persoană trecea prin boală până la vârsta adultă. După implementarea programului de vaccinare, epidemiologia şi caracteristicile clinice ale varicelei s-au modificat, observându-se şi o scădere semnificativă a morbidităţii şi mortalităţii prin varicelă, mai ales la copiii între 1-4 ani.
Riscul pentru călător
Receptivitatea este universală, excepţie făcând nou-născuţii din mame care au anticorpi.
Vaccinarea anti VVZ se practică de rutină pentru copiii sănătoşi doar în anumite zone ale lumii, printre care SUA, Qatar, Uruguay, Australia, Canada, Costa Rica, Germania, Coreea de Sud.
Călătorii cei mai susceptibili de a dezvolta o formă severă de boală sunt persoanele imunodeprimate şi femeile însărcinate fără istoric de boală sau vaccinare.
De asemenea, expunerea călătorilor susceptibili la herpes zoster reprezintă un factor de risc pentru dezvoltarea varicelei.
Simptomatologie, diagnostic
Perioada de incubaţie este de 10-20 zile, cu o medie de 14 zile. Contagiozitatea este mare, se întinde între ultimele 3-5 zile de incubaţie până în faza de cruste. Subiectul infectat este contagios în timpul varicelei şi dacă dezvoltă HZ.
Varicela este de obicei o boală uşoară la copii, durează în jur de două săptămâni. După o scurtă perioadă prodromală, cu subfebră şi stare generală modificată, urmează perioada eruptivă, ce constă într-o erupţie maculo-papulo-veziculo-pustuloasă, ce apare în trei sau mai multe valuri succesive şi se finalizează cu apariţia crustelor.
Complicaţiile sunt rare, apar mai frecvent la adulţi (care fac de obicei forme mai zgomotoase de boală) şi la imunodeprimaţi şi cuprind: suprainfecţia leziunilor cutanate, pneumonia, ataxia cerebeloasă, encefalita.
Diagnosticul varicelei este în cele mai multe cazuri clinic.
Diagnosticul de laborator include:
- evidenţierea antigenelor virale (prin imunofluorescenţă directă) din lichidul veziculelor
- identificarea ADN-ului viral (prin metoda PCR) din lichidul veziculelor
- teste serologice (prezenţa IgM anti VVZ sau creşterea în dinamică a IgG anti VVZ)
- coloraţie Tzank pe frotiu din baza veziculei - prezenţa celulelor gigante multinucleate
Prevenirea varicelei
Profilaxie
Tratament
- simptomatic (AINS, nu aspirină, pentru că există riscul de apariţie a sindromului Reye)
- etiologic (Aciclovir) – mai ales în formele severe, la adultul cu manifestări respiratorii, la imunodeprimaţi
Profilaxie
Vaccinul antivaricelos conţine virus viu atenuat, este disponibil în forma monovalentă sau combinată (RORV). Pentru o imunitate durabilă, sunt necesare 2 doze de vaccin: prima la 12-15 luni şi a doua la 4-6 ani. Se recomandă 2 doze de vaccin (la un interval de 4-8 săptămâni între ele) tuturor persoanelor ≥ 13 ani fără imunitate faţă de VVZ.
După o singură doză de vaccin, 97% dintre copii între 12 luni – 2 ani dezvoltă titru protectiv de anticorpi și până la 99% din copiii cu vârsta ≥ 13 ani, după 2 doze de vaccin. Eficacitatea vaccinării este estimată la 70-90% față de îmbolnăvire și 90-100% împotriva formelor severe de varicelă.
Vaccinarea anti VVZ nu face parte din vaccinurile obligatorii pentru călători, totuşi aceştia ar trebui să se asigure că respectă criteriile de imunitate faţă de varicelă şi anume:
- documente care atestă vaccinarea conform vârstei (1 doză la copiii mici ≥1an şi 2 doze la copiii de vârstă şcolară)
- dovada de laborator a a imunităţii sau confirmarea bolii
- varicela sau HZ în antecedente, diagnosticate de către un clinician
Profilaxia post expunere:
- poate preveni boala, dacă vaccinul se administrează într-un interval de maxim 72 ore de la contactul infectant
- în unele situaţii se recomandă post expunere administrarea de imunoglobuline anti VVZ (IGVZ) (nu mai târziu de 96 de ore după expunere); pentru aceasta se vor lua în calcul următoarele situaţii: susceptibilitatea persoanei, probabilitatea de a dezvolta boala în urma expunerii, riscul faţă de populaţia generală al acestei persoane de a dezvolta complicaţii. Categoriile de persoanele cu risc crescut de complicaţii care nu sunt candidate pentru vaccinare şi care ar putea beneficia de profilaxia post expunere cu IGVZ cuprind: imunodeprimaţii, femeia gravidă, nou-născuţi ai căror mame fac boala în ultimele 5 zile anterior naşterii sau în primele 2 zile după naştere