Tetanos

Informatii despre boala

Etiologie

Boala este produsă de toxina Clostridium tetani, bacil Gram pozitiv anaerob prezent pe sol şi în materiile fecale ale oamenilor şi animalelor, capabil să secrete o exotoxină neurotropă. Sporii de Clostridium tetani sunt foarte rezistenţi la căldură şi dezinfecţie chimică.

 

Epidemiologie

Rezervorul este teluric, infecţia producându-se după plăgi contaminate teluric. Trei condiţii sunt necesare pentru ca să apară tetanos: absenţa vaccinării, introducerea de spori după o efracţie cutanată sau mucoasă, potenţial de oxidoreducere scăzut la nivelul plăgii (ţesuturi necrozate, ischemie, corp străin). Boala nu se transmite interuman.

 

Distribuţia geografică

Sporii de Clostridium tetani sunt ubicuitari, dar boala apare numai la persoanele neimunizate. Boala are distribuţie universală.

 

Riscul pentru călător

Există în măsura în care acesta nu este imunizat corespunzător şi are plăgi contaminate teluric sau cu salivă, răni profunde sau cu ţesut necrotic. Pe de altă parte cazuri de tetanos au fost asociate cu plăgi aparent curate, proceduri chirurgicale, muşcături de insecte, infecţii dentare, infecţii şi ulceraţii cutanate cronice sau utilizare de droguri intravenoase. În 5-10% din cazurile raportate în SUA nu s-au identificat leziuni cutanate în antecedente.

 

Simptomatologie, diagnostic

Simptomul inaugural este trismusul în afebrilitate, contractura apărând iniţial la masticaţie apoi devenind permanentă, însoţită de contractură la nivelul faringelui responsabilă de disfagie şi de contractura musculaturii feţei. În perioada de stare pacientul prezintă o contractură generalizată persistentă peste care apar crize de contractură paroxistice. Tetanosul localizat este o formă rară de tetanos, ce constă în spasm al muşchilor dintr-o zonă adiacentă leziunii. Această formă apare la persoane cu imunizare parţială şi este de obicei mai uşoară decât tetanosul generalizat, deşi progresia către tetanos generalizat este posibilă. Cea mai rară formă de tetanos este tetanosul cefalic, asociat cu răni la nivelul extremităţii cefalice, sau otită medie. Spre deosebire de tetanosul generalizat şi cel localizat această formă se caracterizează prin paralizii craniene, mai degrabă decât contracturi. Ca şi tetanosul localizat şi această formă poate progresa către tetanos generalizat. Evoluţia tetanosului este variabilă depinzând de nivelul imunitaţii anterioare, de cantitatea de toxină prezentă şi de vârstă şi starea de sănătate a pacientului. Chiar şi cu tehnicile moderne de terapie intensivă mortalitatea tetanosului generalizat este de 10-20%. Diagnosticul este clinic.

 

Vaccinarea antitetanica

Profilaxie

Profilaxia tetanosului în cazul plăgilor implică dezinfectarea acestora şi rapel pentru vaccinarea antitetanică. În cazul plăgilor cu risc tetanigen mare sau când vaccinarea este absentă sau nu sunt informaţii despre aceasta se poate utiliza fie imunoglobulină umană specifică, fie ser heterolog. Cea mai bună metodă de profilaxie este vaccinarea (vezi şi capitol 6).

Imunizarea copiilor sub 7 ani se realizează cu toxoid tetanic în combinaţie cu toxoid difteric şi pertussis acelular (DTaP) sau pertussis celular (DTwP) şi constă în 5 doze de vaccin, primele trei fiind administrate la 2, 4 şi 6 luni de viaţă, a 5-a doză la 15-18 luni şi a 5-a doză la 4-6 ani. Dacă a 4-a doză de vaccin a fost administrată după 4 ani nu mai este necesară a 5-a doză. Pentru o protecţie împotriva tetanosului sunt necesare cel puţin 3 doze. Dacă se doreşte o imunizare rapidă se poate începe imunizarea la 6 săptămâni, a 2-a şi a 3-a doză se administrează la 4 săptămâni interval, iar a 4-a doză nu poate fi administrată înainte de 1 an la minimum 6 luni de a 3-a doză. În acest caz a 5-a doză nu va fi administrată înainte de vârsta de 4 ani. Dacă s-a întîrziat administrarea unei doze nu este necesară reluarea întregii scheme de vaccinare. La copii care au contraindicaţie la pertussis se va folosi vaccinul bivalent DT.

Imunizarea între 7 şi 10 ani presupune administrarea vaccinului cu doză redusă de toxoid difteric. (Td), fără componentă pertussis.

Imunizarea la adolescenţi şi adulţi presupune administrarea unui vaccin cu toxoid tetanic şi doze reduse de toxoid difteric şi pertussis acelular (Tdap). Există două forme ale acestui vaccin, BOOSTRIX (GlaxoSmithKline) şi ADACEL (Sanofi Pasteur) aprobate pentru persoane în vârstă de 10-64 şi respectiv 11-64 ani. Adolescenţii care au primit shema completă de vaccinare DT, DTaP sau DTwP trebuie să primească o singură doză de TdaP în loc de Td. Adulţii pînă la 64 ani trebuie să primească o singură doză de TdaP dacă doza de vaccin conţinând toxoid tetanic a fost administrată cu mai mult de 10 ani anterior. Peste 65 ani se va utiliza Td. La adulţii sau adolescenţii care n-au fost niciodată imunizaţi vaccinarea constă în trei administrări. Prima doză poate fi TdaP apoi Td la 4-8 săptămâni sau două doze de TdaP/Td la cel puţin 4 săptămâni. A treia doză se administrează la 6-12 luni interval de la a 2-a administrare. Două doze pot asigura un oarecare nivel de protecţie, dar o singură doză este insuficientă.